SunGarden Golf & Spa Resort, judet Cluj
Luna iubirii amplifică fiecare experiență la SunGarden Resort
Sosire
Plecare

Luna iubirii amplifică fiecare experiență la SunGarden Resort

01 februarie 2023

Fiecare zi pare că merge pe repede-nainte, iar câteodată acest lucru ne face să uităm să trăim în prezent, să ne focusăm pe aici și acum. Viața devine parcă din ce în ce mai ocupată, astfel că pare din ce în ce mai greu să găsești un moment în care să încetinești acest ritm și să te conectezi cu persoana dragă din viața ta

Despre asta este și luna februarie, luna în care celebrăm cel mai sincer și special sentiment, iubirea. Este un prilej să îți dedici atenția în totalitate asupra relației pe care ai clădit-o și să te bucuri alături de jumătatea ta de o experiență care va amplifica și mai mult iubirea pe care v-o purtați.

Astfel, cu gândul la voi, la fericirea pe care o împărtășiți, ne-am lăsat inspirați și am conturat cele mai inedite momente pentru Valentine’s Day. Peste ani, amintirile cele mai de preț sunt cele în care ați petrecut împreună clipe semnificative, în care iubirea a definit fiecare minut. Dacă îți dorești să îți surprinzi persoana iubită, noi te întâmpinăm cu una dintre următoarele experiențe:

 

VALENTINE’S SPECIAL - Romantic Welcome, Full Spa Access, Tasting Dinner with Wine Paring

Când vrei ca întreaga zi de 14 februarie să fie despre voi, atunci vă puteți răsfăța cu un sejur în care se regăsesc o mulțime de momente de relaxare, atenții deosebite și delicii culinare. Acest pachet vă oferă:

  • O noapte de cazare în data de 14 februarie, cu o reducere de 10%
  • Mic dejun
  • Atenții romantice în cameră
  • Valentine's Day Dinner - Tasting Menu 4 Acts și asociere de vinuri alese
  • Full Acces Wellness & Spa: Aqua Experience și Amedeea Paradise

 

EVERY DAY IS VALENTINE - Romantic Welcome and Full Spa Access

Dacă pentru tine iubirea nu are nevoie de o zi aparte pentru a fi celebrată, atunci poți alege acest pachet, care este valabil întreaga lună februarie. Fiecare zi poate fi specială, atunci când îți dorești acest lucru:

  • O noapte de cazare, cu o reducere de 10%
  • Mic dejun
  • Atenții romantice în cameră
  • Full Acces Wellness & Spa: Aqua Experience și Amedeea Paradise

 

VALENTINE'S DINNER - Tasting Menu 4 Acts & Wine Paring

Pentru cina de Valentine's Day am creat o poveste de dragoste gastronomică, care se savurează în 4 acte și care se asociază cu vinuri alese. Fiecare preparat vă va purta într-o călătorie a simțurilor, în care veți descoperi că iubirea intensifică fiecare moment.

Așteptăm cu entuziasm să adunăm în locația noastră cele mai sincere momente de iubire în luna februarie, așa că vă așteptăm și pe voi să ne inspirați cu cele mai pure sentimente.

Pentru mai multe detalii, puteți consulta ofertele noastre aici. (https://sungardenresort.ro/oferte )

Hartă

Pentru a furniza servicii la cel mai înalt nivel, Site-ul web foloseşte cookie-uri salvate în memoria browserului. Informaţii detaliate privind scopul utilizării lor şi posibilitatea de a modifica setările cookie-urilor pot fi găsite în Politica de confidenţialitate.
Făcând clic pe ACCEPT, sunteţi de acord cu utilizarea tehnologiilor, cum ar fi cookie-urile şi prelucrarea de către SC SUNGARDEN RESORT SRL, Str. George Clemenceau, 400021, Cluj-Napoca a datelor dvs. cu caracter personal ale utilizatorilor de Internet, cum ar fi adresele IP şi identificatorii cookie, în scopuri de marketing (inclusiv pentru a potrivi automat anunţurile la interesele voastre şi măsurarea performanţei acestora). Puteţi modifica setările cookie-urilor în setările browserului.

Gestionaţi setările de confidenţialitate
Cookie-urile necesare pentru funcţionarea site-ului

Cookie-uri necesare pentru realizarea serviciilor disponibile pe site-ul web, care permite vizualizarea ofertelor, efectuarea de rezervări, care sprijină mecanismele de securitate, printre altele: autentificarea utilizatorilor şi detectarea abuzurilor.

Cookie-uri analitice

Cookie-uri sunt utilizate pentru a colecta informaţii despre modul în care utilizatorul utilizează site-ul web pentru a-şi optimiza funcţionarea şi pentru a se adapta la aşteptările utilizatorului.

Cookie-uri de marketing

Cookie-uri sunt utilizate pentru prezentarea conţinutului de marketing intr-un mod relevant, adaptat preferinţelor utilizatorului şi direcţionându-i notificări despre ofertele de marketing corespunzătoare intereselor sale, inclusiv informaţii despre produse şi servicii ale administratorului site-ului şi ale terţilor.

Preferințele dvs. nu au fost încă salvate